Un student din A6 a deschis o expoziție de lenjerii intime în cămin!

Modul în care este percepută arta de către artiști capătă noi valențe. Fiecare cu inspirația lui, fiecare cu muza lui… Muza unui student din căminul A6 a fost o colegă care-i trăgea clopotele.
Păi da, că vremurile s-au schimbat, acum fata agață băiatul prin diferite metode.
Aceasta i-a luat toate cămășile de la uscat, cămăși pentru care studentul i-a dat femeii de serviciu 10 lei ca să i le spele. Acesta a fost gestul care-a trezit artistul din el.
Ca atare, i-a adunat respectivei muze chiloții și sutienele și i le-a răspândit prin tot căminul. Actul artistic a fost botezat ”Portțâțe & Chiloței Tour 2019”, asta și pentru că expoziția a devenit itinerantă pe la toate etajele, în funcție de care cum reușea să fure din lucrări.
”Nu credeam să aibă așa mare succes inițiativa mea. Am primit multe beri de la colegi, mai ales de la cei care s-au autoservit cu chiloțeii nespălați…”, ne-a declarat Vlăduț, artistul de ocazie.
”Spre bucuria mea am reușit să pun mâna pe un sutien cu cupa D. Șosete am destule ca s-o umplu…”, ne spune veselă Simona din anul 2 de la Administrație publică, mai plată decât apa plată.
Cel mai câștigat a ieșit paznicul căminului, mare colecționar de asemenea obiecte de artă, chiar dacă pentru unele a plătit un preț nesimțit, fix ca studentul care i le-a vândut…
- Nu uita că pe siteul nostru găsești joburi și city break-uri pentru studenți!