Provocări și soluții atunci când studiezi sau îți desfășori activitatea online
Scriam recent pe Facebook despre nevoia de reformă în educație și cred că digitalizarea, inteligent și treptat implementată, poate juca un rol cheie în acest demers. Odată cu pandemia însă, școala s-a mutat – în majoritatea cazurilor, complet și mai mult forțat decât gradual, natural și eficient – în mediul online, luând pe nepregătite atât sistemul de învățământ și pe reprezentanții săi, cât și pe elevi și studenți.
Ceea ce poate că suna dezirabil înainte a rezultat într-o serie de provocări generatoare de stres, frustrare, anxietate și chiar depresie, în lipsa unei infrastructuri coerente și accesibile tuturor, a unei pregătiri temeinice pentru o astfel de schimbare, precum și a altor aspecte esențiale care trebuiau soluționate anterior acestei tranziții bruște.
Vom vedea în continuare cum poți face față acestor situații și cum te poți implica în rezolvarea lor păstrând totodată echilibrul mental și emoțional, precum și ce alte soluții ai la dispoziție să nu rămâi în urmă cu informații necesare pentru ce îți dorești să înveți din facultate.
De asemenea, unele recomandări se vor adresa și celor care au ales să lucreze – preponderent sau exclusiv – online.
Principalele provocări și posibile soluții atunci când activitatea principală se mută online
În ceea ce privește felul în care românii își petrec timpul online și cum a influențat pandemia acest comportament, un studiu desfășurat la nivel național și axat exclusiv pe tineri arată cum starea de urgență în mod deosebit a dus la plictiseală, pierderea încrederii și a motivației în forțele proprii, dezechilibre fizice și emoționale (schimbări în regimul de somn, oboseală, luarea în greutate, frica privind ce va urma în raport cu facultatea, locul de muncă, scăderea veniturilor), afectând și relațiile cu ceilalți prin absența contactului direct și creșterea tensiunilor în familie.
Peste 8 ore au fost petrecute zilnic online de aproximativ jumătate dintre respondenți, care și-au dedicat timpul nu doar cursurilor, ci și filmelor, canalelor de social media și streaming sau jocurilor.
Mai mult, Scena9 a publicat recent concluziile mai multor studii, prin care se atrage atenția că aproximativ jumătate dintre tineri au competențe digitale de nivel mediu, având slabe aptitudini de informare și comunicare, în timp ce în aprilie 2020, în plină stare de urgență, o treime dintre elevi nu a dispus de un dispozitiv cu care să poată participa la școală online.
Despre experiența finalului de an școlar/universitar 2019-2020 vorbesc mai mulți elevi și studenți într-un material realizat de HotNews sau, local, în publicația Cluj Life, iar aceste provocări, alături de aspectele semnalate prin studiile menționate anterior, rămân astăzi valabile și au nevoie de soluții concrete și imediate.
1. Accesul la tehnologie
Pentru cei care se confruntă cu acces limitat la internet sau la dispozitivele care pot facilita participarea la cursuri online, este necesară anunțarea și implicarea reprezentanților facultății, iar, secundar, pot ajuta colaborarea cu ONG-uri din domeniul educației și apelarea la companii dornice să investească în soluții.
Dacă ai astfel de colegi, îi poți încuraja ca în loc să renunțe la studii, să se adreseze managementului instituției de învățământ pentru a solicita o rezolvare. În plus, dacă ai dispozitive pe care nu le mai folosești, oferă-le ca împrumut sau ca donație. Împărtășește din ce ai pentru a dărui o oportunitate, o soluție sau cel puțin suport moral celor care au nevoie.
Dacă un coleg are acces la un singur dispozitiv pentru o perioadă restrânsă (de exemplu, împarte laptopul cu frații săi care au cursuri la ore diferite), ajută-l cu materialele de la cursurile pe care le-a ratat. Vezi cum această situație sau perioadă îți permite, de fapt, să devii mai blând, mai atent la nevoile celorlalți și mai recunoscător pentru tot ceea ce ai și poate nu ai văzut până acum drept un avantaj.
2. Aptitudini și competențe digitale
Sunt și profesori, dar și studenți care nu au cunoștințele necesare pentru a folosi internetul în scopul gestionării eficiente a cursurilor și a comunicării într-un mediu academic online. Deși acest aspect ar trebui avut în vedere drept o prioritate de instituția de învățământ în contextul actual, când lucrurile nu se întâmplă, o soluție poate fi ca studenții care stăpânesc domeniul să se implice, alături de cadrele dornice să contribuie, în a integra în program un scurt curs sau a pregăti și furniza un tutorial clar și concis privind folosirea instrumentelor de accesare a cursurilor.
În cazul introducerii de noi structuri pentru evaluarea online, este benefică realizarea unei simulări înainte cu studenții sau cel puțin stabilirea clară a modului de lucru pentru a reduce astfel sentimentul de incertitudine și anxietate.
3. Probleme de natură tehnică
S-a întrerupt conexiunea în timpul cursului. Ce faci? În loc să lași panica să te cuprindă sau să riști să rămâi în urmă cu studiul, solicită profesorilor sau colegilor materialele asociate cursului, poze/ documente cu notițe, înregistrări video dacă există, materiale scrise cu lecția etc.
Sunt probleme audio sau video întâmpinate la nivel colectiv din cauza unei conexiuni slabe? Dacă problema persistă, solicită împreună cu colegii o reprogramare a cursului sau furnizarea unor materiale pentru parcurgerea informațiilor referitoare la lecția din ziua respectivă.
A căzut internetul în timpul evaluării/ examenului. Ce faci? Rămâi cu restanță? O soluție oferită într-unul dintre materialele la care am făcut anterior referire este stabilirea din timp cu profesorii să existe mai multe date de examinare, cu participare principală la prima dată agreată. De asemenea, se poate opta, prin acord cu profesorii, pentru alte tipuri de evaluări în locul unor examene live – de exemplu, predarea de proiecte.
4. Unde și cum îți desfășori activitatea online
În măsura în care este posibil, stabilește un spațiu dedicat activității tale online, iar în această perioadă asigură-te că nu ești deranjat sau distras de alte persoane, precum și de notificări online. Pune telefonul pe modul silențios, renunță la multitasking și concentrează-te strict pe ceea ce ai de făcut.
Poți rezerva timp să verifici mailul sau canalele de social media ulterior desfășurării cursurilor, astfel încât să prinzi informația chiar din timpul cursului, fără a relua apoi ceea ce s-a spus deja pe durata lui. În acest sens, completez cu câteva recomandări utile de la Harvard Business Review.
Un aspect perceput ca fiind negativ și semnalat și de profesori, și de studenți/ elevi este faptul că sunt persoane care stau cu camera video închisă în timpul cursului. Se naște, astfel, suspiciunea că persoana respectivă nu este prezentă și, prin urmare, nici atentă la curs.
Ceea ce este adesea omis este faptul că, prin toate aceste cursuri desfășurate pe Zoom sau prin alte aplicații, îi lăsăm pe ceilalți să pătrundă în spațiul nostru intim. Deși unii au o cameră dedicată studiului, în care stau singuri, în liniște, confortabil, nu toți au această oportunitate sau aceeași stare/ atitudine când vine vorba ca alții să vadă, practic, ce au în casă, cu cine stau, cum arată la 7 dimineața când începe cursul etc.
Gradul de implicare și prezență va fi oricum testat la evaluări, deci grija pentru ce face altul mai degrabă te încurcă și îți poate distrage atenția chiar ție de la curs.
În plus, au existat și situații în care, din dorința de a nu rata informația, dispozitivul a însoțit studentul chiar și în cele mai intime spații, devenind apoi subiect de ironie și chiar caz de bullying. Acum, imaginează-ți că iei cu tine la toaletă telefonul de pe care urmărești cursul online și uiți să oprești camera.
Devii dezbatere publică și subiect de atac. Cum crezi că te vei simți? Și pentru ce – pentru o nevoie absolut firească, pentru o activitate banală pe care toți o facem? E ușor să ne ascundem în spatele unei „măști virtuale”, prin care să îi judecăm pe alții și să ne amuzăm pe seama lor, deși oricui i se poate întâmpla.
Îți amintești ce spunea J.K. Rowling despre imaginație – că ne permite să fim empatici cu ceilalți? Fă un simplu exercițiu – pune-te în locul celuilalt și privește lucrurile din această perspectivă. Ce reacție ai avea sau ți-ar plăcea ca alții să aibe dacă ai trăi tu aceeași experiență?
5. Formatul cursului și nevoia de asistență
Atâta timp cât se păstrează un format clasic de predare, bazat pe dictare, adesea ineficient și puțin atrăgător chiar și când participai fizic la ore, multe cursuri vor fi percepute ca fiind plictisitoare și nu te vor motiva.
În măsura în care observi deschidere din partea profesorului, alături de colegii tăi, puteți propune soluții de regândire a cursului – puteți veni voi înșivă cu materiale interesante ce pot fi integrate în curs (de exemplu, un TED Talk sau chiar din cadrul seriei CreativeMornings Bucharest ori un documentar găsit pe YouTube care ar completa armonios tema cursului) sau cu propuneri de dezbateri pe subiect, de activități și proiecte care să vă stimuleze interesul și creativitatea.
Puteți chiar să invitați specialiști în domeniu, oameni pe care îi apreciați și au realizat în viață lucruri care vă inspiră, pentru a comunica informații utile în relație cu tema cursului în cadrul unui material video, a unei intervenții audio etc.
E ceva neclar în timpul cursului sau din materialele externe care sunt propuse pentru aprofundarea materiei? Nu lăsa ca micile ambiguități de moment să se transforme în dificultăți de asimilare a noilor informații corelate cu ceea ce ar fi fost necesar să înțelegi la momentul potrivit. Adresează profesorului întrebări – în timpul/ la finalul cursului respectiv sau ulterior la adresa de e-mail furnizată ori printr-un video call, chiar alături de alți colegi aflați în aceeași situație.
Oricând ai nevoie, solicită profesorilor asistență, iar dacă individual nu primești răspunsul dorit, formează un grup cu colegii tăi pentru a soluționa problema și, dacă e nevoie, adresați-vă managementului facultății. Clarificați de la început care sunt așteptările profesorului de la voi în noul context de lucru și exprimați-vă, la rândul vostru, nevoile astfel încât o negociere să ducă la soluțiile optime pentru ambele părți.
Ca să evitați situațiile de confuzie, solicitați materiale adiționale în format scris sau video cu suportul lecției sau cel puțin un rezumat, ore de recapitulare etc. Ține cont că, pe măsură ce participi activ la cursuri și parcurgi informația treptat, formându-ți o bază la fiecare disciplină, îți va fi mai ușor să ții pasul și vei avea mai mult timp pentru tine și mai multă liniște în sesiune.
Dacă ai cursuri la care în mod simultan ți se solicită proiecte ample sau încarcă foarte mult programul tău și al colegilor, discutați deschis cu profesorii respectivi și găsiți împreună soluții astfel încât să reduceți volumul mare de predări într-o perioadă limitată – pot fi schimbate deadline-urile de predare, formatul evaluării etc.
Fă din profesorii tăi aliați, nu dușmani, și înțelege că și pentru ei este o perioadă dificilă, care necesită adaptare și la fel de multă susținere pe cât ai și tu nevoie.
Cei care urmează facultăți tehnice sau de arte se pot confrunta cu faptul că unele activități nu se pot desfășura (eficient sau deloc) online, fie că sunt laboratoare sau evaluări privind folosirea unui instrument dacă vorbim de o facultate de muzică. În aceste cazuri, se pot stabili recuperarea ulterioară a unor laboratoare sau cursuri, realizarea lor în aer liber, atunci când condițiile permit, cu păstrarea distanțării sociale și a altor măsuri de siguranță etc.
O altă provocare poate fi să îți rezolvi temele și proiectele fără acces la biblioteci sau resurse fizice. Soluția este să apelezi la resurse digitale și să soliciți profesorilor materiale în acest format, recomandări și acces la biblioteci sau baze de date virtuale. Dacă sunt, de exemplu, doar cărți în format fizic care te pot ajuta pentru rezolvarea sarcinii, poți ruga un coleg sau chiar profesorul să le furnizeze și în format digital – se pot scana, poza etc.
Pentru a organiza toate aceste provocări și soluții și a le împărtăși cu alți colegi, se poate folosi o platformă de comunicare de tip forum pentru adresarea de întrebări și răspunsuri, publicarea de materiale relevante și utile etc., chiar cu implicarea profesorilor unde este posibil.
6. Time management
Când studiezi sau lucrezi online, cum îți organizezi timpul este un aspect esențial. Chiar dacă, prin faptul că nu trebuie să te deplasezi fizic undeva, flexibilitatea poate părea un beneficiu, o gestionare defectuoasă a propriului program poate duce la un consum de timp și energie sporit.
În primul rând, ai răbdare cu tine. Stabilește un program clar de activități pentru fiecare zi care urmează, cu priorități în funcție de ce vrei tu să dobândești la finalul zilei, având și o privire de ansamblu a săptămânii în curs. Aceste activități nu vor cuprinde doar perioada de desfășurare a cursului (care este fixată deja), ci mai ales cât timp aloci pentru realizarea temelor/ proiectelor pentru facultate, timpul necesar pentru pauze, pentru sănătatea corpului tău (hrănire sănătoasă, fără a sări peste mese sau a mânca în timpul cursurilor, sub presiunea informațiilor pe care trebuie să le reții; exerciții fizice etc.), desfășurarea activităților de rutină sau a responsabilităților în casă ș.a.
Mai mult, dacă ai deja un job, este important să menții un echilibru între viața de facultate și noul parcurs profesional, evitând supraîncărcarea printr-o prioritizare atentă în funcție de obiectivele tale.
Nu forța lucrurile continuând să lucrezi doar ca să termini ce ai început dacă te simți obosit pentru că nu vei putea da același randament ca atunci când ești odihnit. Fă o pauză – respiră, meditează, ieși la o plimbare, joacă-te cu animalul de companie, dormi o oră etc. Reia apoi activitatea sau las-o pe ziua următoare dacă nu ai un deadline urgent.
Totodată, evită să lași lucrurile pe ultima sută de metri, pentru a evita și stresul asociat cu o astfel de experiență.
Nu în ultimul rând, amintește-ți cât de important este timpul cu tine și de ce nu trebuie să renunți la el.
8. Conexiunea cu colegii
Pe unii colegi nu i-ai mai văzut de la începutul anului sau interacționați mai rar, iar asta poate a generat în tine un sentiment de izolare sau singurătate. La nivelul sarcinilor de facultate, puteți recomanda profesorilor să aveți teme în echipă astfel încât să vă conectați ușor online pentru a le rezolva și a crea împreună rezultate frumoase. În plus, după cursuri, puteți organiza call-uri video prin care să mențineți legătura dacă sunteți la distanță.
Ține cont că pot apărea situații în care, nefiind față în față pentru a observa gesturile sau expresiile nonverbale, tonul vocii etc., poți percepe distorsionat anumite lucruri și e important să le clarifici în momentul respectiv.
Pe de altă parte, dacă unii colegi recurg la orice fel de abuz online, semnalează imediat incidentul profesorului sau persoanei competente și, în funcție de cât te-a afectat situația, apelează la un specialist dacă simți nevoia să îți liniștești mintea.
Între mai mult online și offline după cursuri sau job
După ce petreci ore întregi în fața calculatorului/ telefonului pentru cursurile sau jobul online, poți simți nevoia să te relaxezi, iar pentru unii relaxarea înseamnă să vadă un film (tot online), sau poate tu vrei să aloci timp pentru dezvoltarea personală.
Pentru a folosi echilibrat și productiv timpul online, începe prin a evalua întâi cât timp petreci pe canalele digitale, dincolo de necesarul pentru studiu sau job dacă e cazul. Vezi unde stai cel mai mult, de ce și în ce măsură te ajută, apoi prioritizează în ce merită să investești energia ta.
Observă cât e timp investit și cât timp irosit, iar tot ceea ce reprezintă exclusiv consum de energie și timp fără rezultate concrete elimină din viața ta (ex: în loc de scroll infinit pe Instagram sau Facebook, alege-ți câteva conturi și pagini care te interesează în mod deosebit și urmărește-le doar pe acelea).
Poți stabili, de exemplu, anumite zile pentru activități specifice – de exemplu, citești știrile dintr-un anumit domeniu vinerea dimineața (iar pentru o organizare ușoară poți folosit tool-uri precum Feedly) sau îți limitezi consumul de seriale urmărind episoadele doar într-un anumit interval orar din weekend etc. Dacă ai tendința de a te autosabota și a trișa cu propriul timp, cronometrează-ți acțiunile. În plus, asigură-te că oprești notificările inutile și că te angajezi doar în interacțiuni plăcute online.
Când recurgi la mediul digital, poți fi productiv prin alegeri precum: înveți ceva nou (ex: o nouă limbă), dezvolți o competență sau o abilitate (ex: studiezi noi opțiuni în Photoshop), aprofundezi o pasiune urmărind un tutorial, participând la un curs/ eveniment virtual sau prin orice alt mijloc; sau îți faci o listă cu canalele digitale care îți oferă informații valoroase în raport cu interesele și obiectivele tale (cărți, materiale video etc.), poți vizita virtual muzee, locuri extraordinare din lume, poți participa la evenimente online de dezvoltare personală, la clase de dans, de yoga ș.a.
Pentru a-ți reduce timpul excesiv petrecut online, mută activitățile pe care obișnuiai să le faci digital (jocuri, citit etc.) în offline (board games cu familia, parcurgerea cărților preferate în format fizic ș.a.m.d.). În paralel, petrece timp în natură, fă ceea ce iubești, investește în ceea ce te interesează și îți place.
Și, atât în momentele frumoase, cât și în cele dificile, amintește-ți că totul este temporar, iar tu alegi cum răspunzi fiecărei experiențe și ai oportunitatea de a învăța cu fiecare provocare să devii o versiune mai bună a ta, mai aproape de percepția ta cea mai înaltă despre tine.