Cum să te pregătești pentru un interviu și ce etape trebuie să urmezi pentru reușită
Interviul este o discuție amicală, în care comunicarea este cheia succesului. Și dacă tot invocăm termenul de comunicare, ar trebui să știm și faptul că doar 7% din informațiile transmise în mod verbal/scris este relevant pentru angajator. Restul de 93% se construiește din atitudinea celui care este intervievat, prin comunicarea nonverbală (55%) și paraverbală (38%).
Atitudinea suplinește informația și este important să fii sincer, să zâmbești, să arăți încredere de sine și dorința de a învăța.
Câteva detalii pe care cineva care aplică la un job le poate considera banale, dar pe care un angajator le consideră mai grăitoare decât orice informație transmisă verbal și care pot schimba radical finalitatea unui interviu, chiar dacă cel intervievat are un discurs sau un CV impecabil:
- Gestica. La un interviu doar partea de la bust în sus este luată în considerare. Dacă interviul se ia stând jos, ești asociat cu un ecran de televizor. Mâinile trebuie să stea pe masă, într-o poziție neutră, mișcările acestora fiind de a susține informațiile transmise și de a oferi în permanență ceva: timp, energie, încredere, colegialitate, etc. În cazul în care prezentarea la interviu se face stând în picioare, postura trebuie să fie una armonioasă: picioarele se țin paralele, tălpile echilibrate cu șoldurile și cu umerii.
- Mimica presupune să menții contactul vizual cu persoana care îți ia interviul, deci este destul de important să ai fața cât mai vizibilă, pentru a sugera disponibilitate, deschidere, onestitate. Zâmbetul și strângerea de mână sunt importante pentru angajator pentru a-și da seama de personalitatea ta.
- Vestimentația trebuie adaptată în funcție de jobul la care aplici. Utilizarea culorilor îți poate aduce un avantaj, indiferent de jobul ales, prin neutralizare (culori închise în partea de jos și deschide în partea de sus) sau monocromatic (prin scoaterea în evidență a mâinilor și a feței).
- Accesoriile pot fi reprezentate de: machiaj și parfum, de tatuaje, barbă, modul în care îți prinzi părul, forma ochelarilor, dimensiunile cerceilor, etc. Pentru a nu fi încurcați de astfel de detalii la un interviu, este bine ca accesoriile să fie cât mai puține și cât mai discrete.
- De asemenea, în ceea ce privește parfumul, la un interviu nu este necesară aplicarea vreunui miros care să-l bruieze pe cel care ia interviul. Niciodată nu poți să știi ce amintiri trezește în sufletul intervievatorului un anumit miros, sau dacă acesta are alergie la parfumul pe care ai ales să îl folosești cu această ocazie, ceea ce poate influența negativ rezultatul interviului.
- În comunicarea paraverbală, volumul, tonul, enfaza, pauzele sunt importante pentru a putea să te faci înțeles în fața intervievatorului.
- La un interviu este importantă punctualitatea. Este bine să ajungi cu aproximativ 5 minute înainte de începerea interviului pentru a nu lăsa impresia de comportament anxios (când ajungi prea devreme) sau neserios (când întârzii). Se consideră că locația este atinsă când ajungi la birou, nu când ajunge taxiul în fața clădirii.
Un interviu are, de obicei, 3 etape:
- Preinterviul, când este important să trimiți CV-ul și să faci un minimum de research cu privire la organizația la care ai aplicat și la oamenii cu care vei interacționa, o simulare de interviu și pregătirea ținutei.
- Interviul propriu-zis, care poate fi considerat o discuție despre tine în care toată lumea este sinceră. Acesta începe cu un salut și o strângere de mână (dacă este cazul), urmat de o prezentare și de întrebări cu privire la ceea ce poate oferi intervievatul, dar și ceea ce oferă intervievatorul (detalii cu privire la program, salariu, beneficii, colegi, mediu de lucru).
În cadrul interviului, pentru a putea să îți faci o idee despre propria performanța ai putea să zici „mie mi-ar plăcea să lucrez aici, dar dacă nu ar fi să fim colegi, care ar fi motivele pentru care nu voi fi acceptat?”
De asemenea, o întrebare „deșteaptă” din partea intervievatului este „care este schema de salarizare?” de unde poate afla ușor timpul în care poate să își mărească salariul și alte beneficii.
- Post-interviul este momentul în care primești un răspuns la interviu, într-un timp stabilit de intervievator și anunțat la finalul interviului. În cazul în care răspunsul nu apare, este indicat să îi contactezi pentru a încheia subiectul, pentru a ști de ce nu ești acceptat în urma interviului.
Un angajator poate adopta o atitudine dură, enervată, pentru a-ți testa reacțiile la stres și pentru a-ți evalua atitudinea cu privire la acest comportament, pentru a știi la ce se poate aștepta în cazul unui răspuns pozitiv la interviu. Într-un interviu, o atitudine calmă, onestă și sinceră este de preferat a fi adoptată de intervievat, deoarece îi va da de înțeles angajatorului că, în ciuda dorinței de a se alătura echipei, nu va tolera abuzurile și va știi să gestioneze eficient situațiile de stres.
Cei care se află la primul interviu și au emoții, deși sunt pregătiți atât verbal, cât și nonverbal, ar trebui să se gândească la faptul că primul interviu nu trebuie să fie și ultimul. Acesta reprezintă cea mai bună simulare pentru un începător, iar viitorul îi poate aduce nenumărate ocazii cu mult mai bune decât prima, la care experiența acumulată va fi un bonus gratis.