Specialiștii de la Stomatologie confirmă: se poate face o extracție de măsea prin cur
Un profesor de la Stomatologie a făcut o demonstrație live în timpul unui curs online, arătând cum se face pregătirea din punct de vedere igienic a unei extracții de măsea prin orificiul anal. Astfel, cei 82 de studenți participanți la curs au putut lua contact direct cu prima operație de acest gen, sau, mă rog, cu prima parte a unei astfel de intervenții complexe.
„A fost doar o mică demonstrație de cum se pregătește zona din punct de vedere al igienei preoperatorii. Condițiile de la domiciliu nu mi-au permis, bineînțeles, să reproduc atmosfera din sala de operații, ca atare am improvizat puțin, folosind hârtie igienică, iar în lipsa unui pacient, am jucat eu rolul acestuia în același timp”, ne spune cadrul didactic în cauză, în timp ce-și trage o pungă pe cap spre a nu fi recunoscut de cititori.
„Am fost martorii unui eveniment epocal… mă rog, începutul lui. Așteptăm cu nerăbdare continuarea”, ne mărturisește Eliza, studentă la Stomatologie, în anul 3.
Din cele ce spunea cadrul didactic, astfel de operații se vor efectua pe pacienții cu ciocu mic, emotivi, care nu cască gura nici la Dumnezeu…
Ai aflat că Student News a lansat prima platformă online de meditații pentru studenți?