LOADING

Type to search

Umor

Toate facultățile au decis să suspende cursurile din motiv de Coronavirus!

cursuri

Senatul universităților s-a întrunit în sesiune de urgență pentru a lichida amenințarea de a rămâne nebăută a unei cutii cu vin roșu abandonată cu intenție în aulă de un asistent proaspăt devenit șef de lucrări.

Cu această ocazie și sub influența alcoolului s-a luat în mod abrupt și în unanimitate decizia de a suspenda cursurile până la sfârșitul lunii din motiv de Coronavirus. Astfel, până la dispariția amenințării, cursurile se vor ține suspendate pe o platformă agățată de o macară, loc în care respectivul virus nu poate ajunge, suferind de vertij.

”Primele cursuri suspendate au fost un fiasco total, deoarece fiind luni, mulți studenți, inclusiv unele cadre didactice, au avut probleme cu vertijul, de unde și concluzia trasă în mod științific că s-au infectat cu Covidul respectiv. Ca atare, aceștia au fost carantinați în izolete, cursurile continuând la orizontală…”, ne-a declarat Iuliu V., student în anul 2, cu o pereche de izmene pe post de mască.

”Noi, macaragii, ne bucurăm că putem să susținem medicina modernă, doar avem și noi colegi care au absolvit-o…”, ne mărturisește zâmbind din colțul unui pet cu bere nea Vasile, macaragiu, așa cum îi spune și numele…

Prin acest articol vrem să atragem atenția tuturor facultăților să suspende cursurile! Știm că umorul e bun dar trebuie să fim precauți.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *