LOADING

Type to search

Umor

Ingenios! Ca să poată dormi la cursuri, un student de la ASE s-a îmbrăcat în uniforma unui paznic!

Cursurile de la ASE nu sunt întotdeauna cele mai atractive și dinamice, ca atare unele au efect soporific asupra studenților.

Ca să evite apostrofările cadrelor didactice, un student din anul 3 a avut o idee genială: a palmat uniforma unui paznic din incinta facultății în timp ce acesta dormea și s-a îmbrăcat cu ea. În acest fel nimeni n-a mai avut treabă cu el și-a putut să-și facă somnul de frumusețe.

”Am văzut că cineva doarme la cursul meu pentru c-am auzit sforăitul… Apoi i-am văzut uniforma și asta era deja o imagine cu care suntem obișnuiți cu toții, pentru că-i vedeam dormind pe paznici cât e ziua de lungă prin te miri ce colțuri.Nici o clipă nu mi-a trecut prin cap c-ar fi un student de-al meu…”, ne-a mărturisit un cadru didactic în timp ce-și pieptăna chelia.

”M-am trezit brusc din cauza frigului! Eu știam c-am închis geamul pe coridor, așa că nu mică mi-a fost mirarea când m-am văzut în chiloți și maieu.

Mă gândeam că i-ar m-oi fi îmbătat și mi-am pierdut hainele la poker…”, ne-a declarat paznicul în cauză, ungându-și o felie de pâine cu zacuscă și sughițând mărunt…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *